La data de 21 septembrie 1985, inginerul Gheorghe Ursu a fost arestat de către Securitate, într-un demers care a marcat unul dintre cele mai dure episoade de opresiune ale regimului Nicolae Ceaușescu. Deși autoritățile au folosit ca pretext oficial deținerea unei sume de 17 dolari, motivul real al arestării a fost pedepsirea intelectualului pentru opoziția sa morală față de sistemul comunist. Această acțiune a vizat direct libertatea de exprimare a unui om care refuzase să accepte minciunile de stat.
Gheorghe Ursu, cunoscut în cercurile sale sub numele de Babu, nu făcea parte din organizații subversive sau din grupurile de opoziție politică organizată. El era un inginer constructor de elită și un intelectual rafinat, caracterizat de o onestitate profundă. Totuși, aceste calități l-au transformat într-un țintă pentru aparatul de securitate de la București, deoarece conștiința sa liberă a intrat în conflict direct cu interesele regimului de la puterea centrală.
Motivul real pentru care regimul a decis eliminarea sa a fost legat de comunicarea sa cu exteriorul și de conținutul însemnărilor sale personale. Ursu a denunțat la Europa Liberă faptul că procesul de consolidare a clădirilor după cutremur a fost oprit, o decizie care afecta siguranța populației. În plus, autoritățile au considerat periculoase criticile pe care acesta le formula în jurnalul său personal, văzându-le ca pe o amenințare la adresa stabilității politice.
După arestare, inginerul a fost supus unor metode de tortură brutale în timpul detenției sale. Aceste abuzuri fizice și psihice au avut consecințe fatale asupra sănătății sa, ducând la o degradare rapidă a stării de bine. Gheorghe Ursu nu a mai reușit să supraviețuiască acestui tratament brutal, pierzându-și viața în închisoare la scurt timp după evenimentele care i-au pus capăt libertății.
Moartea sa a avut loc la data de 17 noiembrie 1985, la doar două luni de momentul arestării sale. Această succesiune rapidă de evenimente, de la arestare la deces, subliniază brutalitatea cu care Securitatea gestiona orice formă de disidență intelectuală. Victima a plătit cu viața dorința de a spune adevărul despre realitățile de după cutremur și despre lipsa de responsabilitate a statului în acea perioadă.
Istoria represaliilor împotriva celor care au criticat puterea este marcată de astfel de episoade de violență sistemică. În perioada comunismului, orice formă de disidență, fie că era vorba de jurnalism sau de simple însemnări private, era monitorizată atent de serviciile de informații. Aceste acțiuni de control social au vizat menținerea unei conformități absolute prin intimidare și eliminarea fizică a celor care manifestau independență de gândire.