Tulburarea de neurodezvoltare cunoscută sub numele de ADHD afectează capacitatea de organizare și atenție a adulților, însă diagnosticul este adesea confundat cu stările de epuizare. Dr. Gabriel Zanfir a subliniat că simptomele trebuie să fie prezente încă de la vârsta de 12 ani pentru a putea fi confirmate clinic. Această afecțiune nu este o stare temporară de surmenaj, ci o condiție care persistă pe tot parcursul vieții adulte.
În cadrul unei discuții realizate de Dorin Chioțea la „Bine pentru tine”, specialistul a evidențiat faptul că mulți adulți caută răspunsuri pe rețelele sociale, însă rezultatele sunt adesea eronate. Din evaluările clinice efectuate în ultimii ani, doar 10-12% din cazurile care au fost prezentate ca fiind ADHD s-au confirmat de fapt. Această cifră demonstrează că majoritatea simptomelor observate online sunt de natură contextuală, fiind legate de mediul în care trăiește individul.
Diagnosticul este adesea mai dificil de pus la femei, deoarece acestea manifestă în principal inatenție, o formă de simptom care rămâne internalizată. În timp ce la bărbați agitația fizică este mai vizibilă, la femei boala poate rămâne nedetectată decenii întregi. Multe femei realizează că au această problemă abia atunci când apar sarcini noi, precum avansarea în carieră sau maternitatea, momente în care capacitatea de a gestiona totul devine insuficientă.
Pentru a compensa dificultățile, mulți adulți folosesc tehnica numită „masking”, încercând să mascheze simptomele prin perfecționism extrem. Deși acest mecanism permite menținerea unui succes profesional, prețul psihologic este foarte ridicat pentru pacient. Această încercare constantă de organizare poate duce la probleme de somn, la ruminarea gândurilor și la instalarea rapidă a burnout-ului, deoarece efortul depus depășește capacitățile naturale ale individului.
Procesul de evaluare medicală este unul complex și nu se poate rezuma la un simplu chestionar de pe internet. Dr. Gabriel Zanfir explică faptul că este necesară prezența părinților, analiza istoricului școlar și o evaluare detaliată a dezvoltării de la vârsta de 12 ani până în prezent. Odată stabilit diagnosticul, se poate recurge la terapia cognitiv-comportamentală, cu două ședințe pe săptămână, sau la tratament farmacologic prescris de un medic psihiatru.
În societatea contemporană, gestionarea sănătății mintale devine o temă de interes major, însă diagnosticul corect rămâne o provocare clinică. Deși informația digitală a ajutat la eliminarea unor tabuuri, ea a creat și un val de etichetări nejustificate. Este esențial ca pacienții să primească suport fără stigmatizare, pentru a putea urma tratamentele necesare care să le permită o funcționalitate normală în viața de zi cu zi.