Consumul de ton, un aliment accesibil și bogat în proteine, poate ascunde riscuri legate de prezența metilmercurului. Această substanță neurotoxică se acumulează în organismele marine și poate afecta sistemul nervos central și periferic în cazurile de expunere repetată. Psihonutriționistul Gina Tăujan explică faptul că riscurile sunt asociate în principal cu expunerea excesivă și constantă, nu cu un consum ocazional de conserve.
Tonul oferă beneficii nutriționale semnificative, fiind o sursă de proteine complete, acizi grași Omega-3, vitamina B12, vitamina D, seleniu și fosfor. Aceste elemente contribuie la sănătatea cardiovasculară și la funcționarea sistemului nervos. Totuși, tipul de conservare influențează profilul nutritiv: variantele în saramură pot conține mai multă sare, în timp ce cele în ulei au o valoare calorică mai ridicată.
Nivelul de metilmercur variază considerabil în funcție de specia de pește aleasă. De exemplu, tonul dungat prezintă, de regulă, o cantitate mai mică de mercur față de tonul alb, în timp ce tonul obez poate acumula concentrații mult mai mari. Această acumulare are loc pe parcursul lanțului trofic, pe măsură ce peștii de dimensiuni mari și longevivi preiau substanțele din mediul acvatic.
Pentru a evita simptome precum tremorul, durerile de cap sau tulburările de memorie, este esențială alegerea corectă a speciilor. La nivel european, aportul săptămânal tolerabil de metilmercur este de 1,3 micrograme pentru fiecare kilogram de greutate corporală. O strategie simplă de siguranță este alternarea tonului cu alte specii, precum sardinele, somonul, păstrăvul sau heringul, care au un conținut redus de mercur.
Câteva grupuri de risc necesită o atenție sporită în procesul de selecție a alimentelor. Femeile însărcinate, cele care plănuiesc să rămână însărcinate, mamele care alăptează și copiii mici sunt cele mai vulnerabile la efectele neurotoxice. Sistemul nervos aflat în dezvoltare este mai sensibil la metilmercur, de aceea este vital ca porțiile de pește să fie adaptate vârstei și greutății corporale.
În contextul siguranței alimentare, monitorizarea substanțelor din pești este un subiect recurent în nutriție. De exemplu, la nivel european, standardele de siguranță sunt bine stabilite pentru a proteja sănătatea publică. Menținerea unei diete variate și conștiente rămâne cea mai bună metodă de a beneficia de nutrienții din pește fără a depăși limitele de siguranță pentru organismul uman.