România se confruntă cu o situație critică în ceea ce privește infrastructura medicală dedicată depistării timpurii a cancerului de sân. Conform datelor publicate de Eurostat în cadrul Lunii de Conștientizare a Cancerului de Sân, țara dispune de doar 1,1 unități de mamografie la 100.000 de locuitori în anul 2024. Această cifră plasează România în grupul statelor europene cu cele mai mici niveluri de dotare tehnologică pentru acest tip de investigație.
Pe lângă lipsa echipamentelor, România nu are implementat un program național de screening pentru cancerul de sân. Din cauza absenței unui astfel de mecanism organizat la nivel de stat, țara nu poate fi inclusă în statisticile Eurostat privind proporția femeilor care apelează la mamografie în cadrul programelor de depistare. Această lipsă de date administrative face imposibil calculul indicatorilor de participare la screening, situație în care se află și Bulgaria.
Comparația cu alte state membre evidențiază discrepanțe enorme în accesul femeilor la investigații organizate. În Danemarca, de exemplu, 82,1% dintre femeile eligibile cu vârste între 50 și 69 de ani au efectuat o mamografie în ultimii doi ani, fiind urmată de Suedia cu 82% și de Finlanda cu 81,6%. La polul opus, Ungaria și Cipru au raportat rate de participare de 27,2%, respectiv 29,2%, însă România rămâne în afara acestui clasament.
Infrastructura medicală reprezintă un alt punct de vulnerabilitate majoră în sistemul de sănătate românesc. Valoarea de 1,1 aparate de mamografie la 100.000 de locuitori este egală cu cea din Polonia, Cehia și Suedia, reprezentând pragul minim raportat în UE. În contrast, Grecia deține 7,6 unități de mamografie la aceeași proporție de populație, în timp ce Cipru are 6,9 aparate, iar Italia dispune de 3,7 unități.
Eficiența programelor de screening depinde direct de disponibilitatea tehnologiei, mamografia fiind principala metodă de investigație utilizată pentru depistarea precoce. Discrepanțele identificate de Eurostat subliniază faptul că lipsa infrastructurii medicale adecvate limitează capacitatea statelor de a organiza campanii de screening eficiente. Fără un număr suficient de aparate și fără un program național structurat, detectarea timpurie a bolii rămâne o provocare majoră pentru sistemul de sănătate.
Situația sănătății publice din România reflectă o tendință de vulnerabilitate în fața riscurilor medicale. Deși la nivel mondial speranța de viață a revenit aproape de nivelurile de dinaintea pandemiei de Covid, capacitatea de răspuns și prevenție rămâne deficitară. Mulți cetățeni par să fie conștienți de riscuri, dar rămân nepregătiți pentru ele, lipsind planuri de protecție sau programe de screening sistematice care să asigure siguranța medicală.