O echipă formată din peste 130 de cercetători din întreaga lume a publicat un studiu de referință în revista Nature, care analizează evoluția și particularitățile genetice ale liliecilor. Cercetarea, bazată pe analiza a 103 genomuri din 21 de familii și a 44 de fosile, oferă detalii despre originea acestor mamifere. Studiul relevă faptul că liliecii își au probabil originea în Europa, în urmă cu aproximativ 65 de milioane de ani, contrazicând ipotezele anterioare.
Înainte de aceste rezultate, comunitatea științifică susținea că primii lilieci ar fi apărut în Africa, Asia sau America de Nord. Noile date sugerează însă că primii descendenți ai acestor mamifere s-au răspândit din Europa către Africa, pentru a ajunge ulterior în Asia, cele două Americi și Australia. Studiul indică, de asemenea, că capacitatea de ecolocație, la fel ca abilitatea de zbor, s-au dezvoltat aproape simultan cu începuturile evoluției acestor specii.
Proiectul face parte din efortul global Bat1K, lansat în 2017, care urmărește secvențierea genomului tuturor celor aproximativ 1.500 de specii de lilieci existente astăzi. Liliecii reprezintă al doilea cel mai divers grup de mamifere, constituind aproximativ o cincime din totalul speciilor de mamifere cunoscute. Cercetătorii au colectat mostre de ADN și țesut în condiții dificile, de exemplu în pădurile nordice din Congo-Brazzaville, utilizând echipamente de protecție speciale.
Un aspect crucial al cercetării vizează capacitatea extraordinară a acestor animale de a rezista bolilor. Liliecii sunt adesea identificați ca rezervoare pentru virusuri zoonotice mortale, precum Ebola, Nipah și Marburg, însă animalele nu se îmbolnăvesc ele însele. Un studiu din 2025, bazat pe datele din Bat1K, a demonstrat că strămoșii timpurii ai liliecilor posedau adaptări excesive ale genelor sistemului imunitar, ceea ce le oferă o protecție unică.
Pe lângă imunitate, liliecii sunt unici prin faptul că trăiesc excepțional de mult pentru dimensiunea lor, prezentând puține semne de îmbătrânire sau cancer. Oamenii de știință consideră că aceste caracteristici pot deschide noi direcții în medicina umană. Cercetarea acestor gene specifice ar putea schimba radical modul în care abordăm studiile privind îmbătrânirea, dezvoltarea imunității și rezistența la boli la nivel global.
Evoluția genomului este un domeniu esențial pentru înțelegerea mecanismelor de adaptare biologică. Studiile genetice de acest tip permit identificarea unor biomarkeri care pot influența tratamentele medicale moderne. Înțelegerea modului în care anumite specii evită degradarea celulară oferă fundamentul pentru cercetări avansate în oncologie și în gestionarea proceselor de îmbătrânire a organismului uman.