La nivel mondial, se efectuează anual peste 300 de milioane de intervenții chirurgicale, însă datele recente sugerează că o parte semnificativă dintre acestea sunt inutile sau chiar dăunătoare. Deși multe proceduri salvează vieți, specialiștii se întreabă din ce cauză numărul operațiilor crește constant, în ciuda lipsei de beneficii reale pentru pacienții care nu suferă de afecțiuni vitale. Situația este monitorizată prin studii clinice randomizate, care permit compararea rezultatelor reale cu cele obținute prin tratamente non-chirurgicale.
Evoluția cercetării medicale arată că anumite proceduri consacrate nu sunt mai eficiente decât tratamentele de bază. De exemplu, extirparea apendicului inflamat nu oferă avantaje majore pentru majoritatea pacienților față de administrarea de antibiotice. În mod similar, tehnici precum fuziunea spinală sau repararea coafei rotatorilor prezintă rezultate care nu pot fi differentiate de efectul placebo sau de fizioterapie. Aceste descoperiri revoluționează modul în care medicii trebuie să evalueze necesitatea unei intervenții chirurgicale.
Unele intervenții pot avea consecințe grave asupra calității vieții, în loc să o îmbunătățească. Un studiu din Marea Britanie a indicat faptul că operațiile pentru cancerul de prostată nu au influențat rata de mortalitate după 15 ani, dar au agravat problemele urologice și sexuale. Totodată, o cercetare din Finlanda privind genunchiul a arătat că pacienții operați au prezentat mai multe probleme după un deceniu față de cei care au primit doar o intervenție simulată. Acest lucru demonstrează riscurile asociate procedurilor neesențiale.
Explicația pentru care pacienții se simt mai bine după operație rezidă în mecanismele psihologice și biologice. Un studiu publicat în JAMA a demonstrat că două treimi din îmbunătățirile resimțite se datorează capacității corpului de a se vindeca singur sau efectului placebo. Doar o treime din beneficii provin efectiv din procedura realizată. Seth Leopold, un chirurg ortoped de la Universitatea din Washington, susține că medicii pot crea, involuntar, un efect placebo puternic prin simpla administrare a unei intervenții.
Chirurgii tind să supraestimeze beneficiile procedurilor pe care le practică de ani de zile. Stefan Lohmander de la Universitatea Lund din Suedia explică faptul că pacienții care se întorc la control sunt de cele mai multe ori cei care s-au îmbunătățit, în timp ce ceilalți pot evita feedback-ul negativ. În SUA, unde medicii sunt plătiți per operație, tendința de a efectua proceduri ineficiente rămâne ridicată, spre deosebire de țările scandinave sau Marea Britanie, unde numărul acestora scade mai rapid.
Presiunea exercitată de pacienți care doresc soluții rapide contribuie la menținerea acestui sistem. Multe anomalii detectate prin radiografii sunt simple semne ale îmbătrânirii, precum rupturile de țesut, și nu necesită intervenție. În contextul în care doar 1% din studiile clinice pentru durerile musculo-scheletice compară operația cu absența ei, nevoia de validare științifică rămâne critică. Medicii trebuie să prioritizeze datoria morală de a evalua corect utilitatea fiecărei acțiuni chirurgicale efectuate.