Introducerea anesteziei generale în anul 1846 a marcat o schimbare radicală în istoria medicinei, transformând intervențiile chirurgicale care înainte erau efectuate pe pacienți în stare de veghe. În prezent, la nivel global, peste 350 de milioane de operații sunt realizate anual cu ajutorul acestor substanțe. Anestezia generală induce o stare de inconștiență profundă, prin care pacientul nu mai poate percepe mediul din jur, utilizându-se substanțe precum propofolul sau gaze precum xenonul.
Deși anestezicele generale posedă structuri chimice diferite, acestea par să aibă un efect comun asupra sistemului nervos: interferează direct cu procesul de comunicare dintre celulele creierului. Scanările prin rezonanță magnetică au confirmat o reducere globală a activității cerebrale în timpul acestui proces. Oamenii de știință investighează însă dacă pierderea conștienței este rezultatul opririi întregului creier sau dacă anumite regiuni specifice joacă un rol esențial în declanșarea acestui fenomen.
O zonă critică în acest proces este talamusul, o structură profundă a creierului care acționează ca un centru de legătură între diverse regiuni cerebrale. Cercetările indică faptul că activitatea talamusului scade foarte rapid după administrarea anesteziei generale, fiind o zonă implicată și în menținerea somnului. Experimente pe animale au demonstrat că stimularea anumitor porțiuni ale talamusului poate provoca trezirea pacientului, fenomen observat și în cazul persoanelor aflate în comă.
Există și situații rare, numite conștientizare accidentală, în care pacienții își amintesc momente din timpul operației. Un studiu a identificat indivizi care puteau răspunde la comenzi prin mișcarea mâinii, deși erau sub anestezie și nu prezentau semne clasice de durere. Anestezistul Jaideep Pandit susține că acest fenomen ar putea indica existența unei stări intermediare, un nivel distinct de conștiență situat între starea de veghe și inconștiența profundă.
Cercetările coordonate de neurologul Andrea Luppi de la Universitatea Cambridge arată că, sub anestezie, amprenta activității cerebrale individuale devine mai puțin distinctă. Sub influența acestor substanțe, modul de comunicare dintre regiunile creierului se schimbă, iar activitatea cerebrală a oamenilor începe să semene cu cea a altor primate. Această observație susține ipoteza că conștiința nu este localizată într-o singură zonă, ci rezultă din interacțiunea complexă a mai multor rețele neuronale.
Anestezia generală servește drept un instrument de cercetare fundamental, deoarece poate fi indusă și întreruptă într-un mod controlat, spre deosebire de somnul natural. Studiul acestui mecanism permite compararea activității cerebrale cu efectele substanțelor psihedelice, precum LSD sau psilocibina. În timp ce anestezicele reduc conexiunile dintre regiunile cerebrale, cercetările asupra psihedelicelor indică o creștere a numărului de conexiuni funcționale între zonele creierului.