Cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California au publicat un studiu care schimbă radical înțelegerea biologiei umane. Aceștia afirmă că creierul uman nu este un organ unitar, ci este alcătuit din două organe distincte. Această descoperire contrazice ipoteza tradițională conform căreia toate părțile creierului ar avea o singură celulă stem la origine, sugerând o dezvoltare comună de la începutul procesului biologic.
Noua ipoteză propusă de Stanford Medicine indică faptul că există două sisteme nervoase antice care s-au asociat de-a lungul timpului. Acestea au evoluat în mod independent de aproximativ 550 de milioane de ani. Kyle Loh, conferențar în biologia dezvoltării, explică faptul că partea anterioară a creierului provine dintr-o celulă progenitoare complet diferită de cea care dă naștere părții posterioare a creierului, demonstrând astfel separarea lor biologică.
Structura creierului este împărțită între o parte mai primitivă și una complexă. Partea primitivă este responsabilă pentru funcțiile vitale, precum reglarea bătăilor inimii și a respirației. În schimb, cealaltă parte este cea care definește ființa umană, oferind capacitatea de a înțelege matematica, poezia sau de a ne pune întrebări despre origini. Această dualitate biologică explică modul în care două sisteme diferite funcționează împreună într-un singur organism.
Această descoperire deschide noi direcții în combaterea bolilor neuromusculare și neurodegenerative. Până acum, cercetătorii aveau mari dificultăți în a cultiva în laborator neuronii din partea posterioară a creierului, care controlează somnul, respirația și mușchii. Rayyan Jokhai, doctorand și coautor al studiului, a menționat că încercările anterioare de a transforma progenitorii din creierul anterior în celule ale creierului posterior au eșuat, deoarece acest proces nu este posibil.
Prin schimbarea abordării, echipa a reușit să transforme celulele stem pluripotente umane în motoneuroni funcționali ai creierului posterior. Acești neuroni emit unde de activitate electrică și produc proteine specifice pentru controlul mușchilor faciali și al deglutiției. Rayyan Jokhai subliniază că acest nou model permite înțelegerea mai bună a unor boli devastatoare și dezvoltarea unor terapii regenerative, reprezentând o frontieră promițătoare în cercetarea medicală.
Studiul a identificat urme ale acestui sistem dublu și la alte specii, precum puii sau peștii-zebră. Această structură a fost observată și la viermii marini din ordinul Enteropneusta, care reprezintă un strămoș comun îndepărtat cu oamenii. Înțelegerea acestor mecanisme de dezvoltare este esențială pentru studiul unor afecțiuni precum atrofia musculară spinală sau scleroza laterală amiotrofică (SLA), cunoscută și sub numele de boala Charcot.