România se confruntă cu o situație medicală neobișnuită, în care numărul mic de operații de transplant de cord este cauzat de lipsa receptorilor, nu de lipsa donatorilor. De la începutul anului, în țară s-au efectuat doar 7 operații de acest tip, dintre care 3 au avut loc la Spitalul Floreasca din Capitală. Această realitate pune în evidență o problemă structurală în sistemul de sănătate local.
Medicii avertizează că România ajunge să exporte organe către alte țări europene deoarece nu dispune de pacienți pregătiți pentru intervenții. Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară și Transplant a UMF “Carol Davila” de la Spitalul Clinic de Urgență București, Horațiu Moldovan, explică faptul că inimi prelevate de la donatori sunt direcționate prin rețeaua Eurotransplant. Cele mai frecvente destinații pentru aceste organe sunt Germania și Franța.
Situația în care există donatori, adică pacienți aflați în stare de moarte cerebrală, dar lipsesc receptori compatibili în cele trei centre de transplant de cord din România, este una repetată. Tehnologia actuală permite ca inima prelevată să rămână funcțională pe durata transportului prin utilizarea unui sistem de perfuzie, o mașină care prelungește timpul de ischemie. Acest lucru permite echipelor medicale din Franța sau Germania să vină și să preia organele atunci când sistemul românesc nu poate finaliza implantarea.
Comparativ cu alte state europene, nivelul de activitate în acest domeniu este semnificativ mai scăzut. Horațiu Moldovan menționează că Slovenia, o țară cu o populație de doar 2-3 milioane de locuitori, realizează aproximativ 30 de transplante pe an. Această țară utilizează eficient rețeaua de clinici și secții de cardiologie pentru a selecta și pregăti pacienții necesari pentru intervenții, un proces care pare să lipsească sau să fie deficitar în România.
Eforturile de dezvoltare a activității de transplant au fost susținute în ultimii ani de către coordonatorii de transplant și de către Agenția Națională de Transplant. Totuși, paradoxul rămâne: deși există capacitatea de a identifica donatori, lipsa pacienților pregătiți pentru a primi aceste organe împiedică utilizarea lor în cadrul sistemului medical național, forțând redirecționarea acestora către alte state membre ale Uniunii Europene.
În sistemul de sănătate din România, gestionarea transplanturilor depinde de coordonarea între unitățile de primire a donatorilor și capacitatea centrelor specializate de a pregăti pacienții pentru intervenții complexe. Eficiența acestui proces este crucială pentru a evita pierderea organelor prin expirarea timpului de ischemie, perioadă limitată în care inima trebuie transplantată pentru a rămâne viabilă.