În România, numărul persoanelor care trăiau cu demență în anul trecut a depășit pragul de 288.000 de persoane. Din acest total, o parte semnificativă, reprezentând aproximativ 195.000 de cazuri, era formată din femei afectate de boala Alzheimer. Situația evidențiază o problemă de sănătate publică majoră, cu un impact social și economic profund asupra familiilor din țară, în contextul unei demografii care se confruntă cu creșterea bolilor degenerative.
Specialiștii subliniază că sistemul de îngrijire din România funcționează diferit față de standardele din alte regiuni. Aproximativ 9 din 10 pacienți cu demență sunt îngrijiți în cadrul locuințelor proprii, un procent care depășește semnificativ media raportată în Europa de Vest. Această realitate pune o presiune imensă pe membrii familiilor, care trebuie să gestioneze zilnic nevoile pacienților fără sprijinul constant al unor instituții de asistență specializate.
Pe lângă efortul de îngrijire, povara financiară este una dintre cele mai mari dificultăți întâlnite de rude. În prezent, familiile românești suportă mai mult de jumătate din costurile medicale directe necesare pentru tratament. Aceste cheltuieli includ achiziția de medicamente și efectuarea diverselor investigații medicale obligatorii. Astfel, gestionarea unei boli cronice precum demența devine un risc major de sărăcie sau de epuizare a resurselor economice ale gospodăriilor.
Un aspect alarmant menționat de experți este posibilitatea apariției unor forme ale bolii la vârste mult mai tinere. Există cazuri în care simptomele pot apărea chiar la vârste de 30-40 de ani, moment în care componenta ereditară poate juca un rol crucial în declanșarea afecțiunii. Această evoluție necesită o atenție sporită la istoricul medical al familiilor pentru a identifica riscurile de transmitere genetică a unor tipare de declin cognitiv.
Pentru diagnostic, neurologul Dan Mitrea explică faptul că procesul începe cu aplicarea unor teste neurocognitive specifice, sub formă de chestionare. Acestea sunt utilizate pentru a observa modificări ale memoriei sau pierderea rutinei zilnice față de o referință stabilă. Ulterior, se procedează la verificarea biomarkerilor prin analize de sânge sau prin prelevarea lichidului cefalorahidian, pentru a confirma diagnosticul și a decide dacă sunt necesare intervenții terapeutice specifice.
La nivel global, demența este recunoscută ca fiind a șaptea cauză de deces. Împreună cu boala Parkinson, această afecțiune generează cea mai mare povară de dizabilitate în rândul populației europene de peste 70 de ani. Această statistică confirmă gravitatea situației pe care o traversează sistemele de sănătate din continuă îmbătrânire a populației din Europa.