Un studiu preclinic realizat de cercetătorii de la University of California, Berkeley, a relevat faptul că un tratament utilizat pentru diabet și obezitate poate prelungi durata de viață și poate încetini anumite modificări biologice asociate îmbătrânirii. Experimentul a fost efectuat pe șoareci vârstnici, care au beneficiat de administrarea semaglidei, o substanță din clasa agoniștilor receptorului GLP-1. Rezultatele cercetării au fost publicate în revista Nature.
În cadrul experimentului, cercetătorii au utilizat șoareci femele cu vârsta de 20 de luni pentru a testa efectele intervenției la o etapă avansată a vieții. Grupul care a primit semaglutidă timp de trei luni a prezentat rezultate superioare în ceea ce privește funcția musculară, funcția motorie și activitatea de explorare a mediului. De asemenea, s-au observat îmbunătățiri la nivelul memoriei spațiale și al modului în care organismul menține glicemia în limite normale.
Analiza duratei de viață a arătat că durata mediană de viață pentru grupul tratat cu semaglidă a fost de 834 de zile, comparativ cu 742 de zile în grupul de control. Această diferență de 92 de zile reprezintă o creștere de aproximativ 12% a duratei de viață. Tratamentul a reușit să reducă semnele de senescență celulară, inflamația și instabilitatea genomului, influențând chiar și activitatea celulelor stem neuronale.
Cercetătorii au investigat dacă aceste beneficii sunt cauzate doar de reducerea aportului caloric, deoarece semaglutida a redus consumul alimentar al șoarecilor cu aproximativ 24%. Deși ambele metode au produs efecte similare asupra greutății, animalele tratate cu medicament au avut rezultate mai bune la memoria spațială și la menținerea glicemiei. În timp ce restriția calorică a încetinit metabolismul, acest răspuns a fost mult mai puțin evident la animalele care au primit semaglidă.
Deși rezultatele sunt promițătoare, autorii studiului subliniază că acestea sunt strict preclinice și nu pot fi extrapolate la oameni. Experimentele au fost realizate exclusiv pe șoareci femele dintr-o singură linie genetică, deci nu se știe dacă efectele se aplică și la masculi sau la alte populații. Stabilirea unui efect similar la oameni ar necesita studii clinice de lungă durată pentru a evalua beneficiile și riscurile reale ale tratamentului.
În prezent, clasa de medicamente care conține agoniștii receptorului GLP-1 este utilizată în principal pentru gestionarea diabetului zaharat de tip 2 și a obezității. Această clasă de medicamente acționează prin simularea unui hormon natural care reglează glicemia și apetitul. Cercetările actuale vizează înțelegerea modului în care aceste substanțe pot influența mecanisme biologice fundamentale, oferind posibile explicații pentru beneficiile clinice observate în diverse boli cronice.