Sistemul de educație timpurie din Norvegia funcționează pe baza unor reguli stricte de plafonare a costurilor, asigurând un acces relativ egal pentru copii. În regiunea Østfold, unde locuiște un pedagog român, tariful maxim pentru un loc la o grădiniță privată este de 1200 de coroane norvegiene pe lună, la care se adaugă costul hranei. În total, o familie plătește aproximativ 1840 de coroane norvegiene lunar, ceea ce înseamnă circa 168 de euro, conform cursului actual.
Această structură de costuri este impusă la nivel național, ceea ce înseamnă că atât grădinițele de stat, cât și cele private trebuie să respecte aceleași limite. În anumite zone rurale sau în partea de nord a țării, serviciile pot fi gratuite sau se plătește doar mâncarea, însă în regiunile principale se aplică tariful maxim. Pentru familiile cu mai mulți copii, sistemul prevede reduceri suplimentare pentru al doilea sau al treilea copil înscris.
Finanțarea acestor instituții este susținută masiv de către municipalități, care primesc fonduri de la stat pentru a acoperi cea mai mare parte a cheltuielilor de funcționare. Statul norvegian a luat decizia de a reduce direct povara financiară a părinților prin scăderea plafonului de plată. În mai 2023, tariful era de 3000 de coroane, acesta fiind coborât la 2000 de coroane în august 2024 și, ulterior, la nivelul actual de 1200 de coroane.
Standardele de siguranță și pedagogie sunt extrem de riguroase, impunând raportul strict între numărul de angajați și cel de copii. De exemplu, este necesar un angajat la fiecare 3 copii sub vârsta de trei ani și un angajat la fiecare 6 copii peste această vârstă. De asemenea, un lider pedagogic calificat trebuie să coordoneze grupurile de 14 copii peste 3 ani, respectând normele privind spațiul interior și cel exterior.
Normele privind spațiul sunt calculate astfel încât suprafața exterioară să fie de șase ori mai mare decât cea interioară dedicată activităților. Pentru copiii sub trei ani, se impun 5 metri pătrați de spațiu interior net, iar pentru cei peste trei ani, pragul este de 4 metri pătrați. Aceste regulamente includ doar spațiile dedicate educației, fără a lua în calcul birourile, toaletele sau alte zone auxiliare ale instituției.
În sistemul de învățământ din Norvegia, accesul la resurse este reglementat pentru a preveni disparitățile sociale cauzate de nivelul veniturilor. Această abordare diferă de modelele unde accesul la educația de calitate depinde direct de capacitatea financiară a părinților. Prin plafonarea taxelor și subvenționarea directă de către autoritățile locale, țara urmărește ca educația timpurie să fie un drept garantat, nu un privilegiu achiziționat.