Documente recente publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) demontrează mitul egalității promovat de regimul comunist. Arhivele scot la iveală faptul că liderii de la partid și din stat nu căutau bunăstarea poporului, ci erau parveniți în căutarea puterii și a luxului. Acești indivizi, adesea cu o educație precară, au utilizat funcțiile ocupate pentru a acumula bunuri de o valoare extraordinară, ignorând complet teoriile politice pe care pretindeau că le susțin.
Istoria documentelor arată că, începând cu anul 1948, Ministerul de Interne și Securitatea a Poporului au fost dotate cu locuințe de lux în Cartierul Primăverii pentru consilierii sovietici. Aceste vile au fost amenajate cu mobilier de stil, argintărie, tablouri de mari pictori și covoare persane originale. Multe dintre aceste obiecte de valoare proveneau din proprietățile familiei regale sau ale unor foști demnitari, însă alte bunuri au fost achiziționate de stat cu sume uriașe din fondurile speciale.
După ce consilierii sovietici au fost retrași din țară începând cu anul 1954, oficialii și ofițerii superiori din cadrul Ministerului de Interne au profitat de situație. Aceștia s-au mutat în locuințele eliberate și au achiziționat în mod ilegal mobilierul și obiectele de valoare de la prețuri extrem de mici. Procesul de vânzare a fost organizat fără comisii de specialiști, sub pretextul de conspirativitate, lăsând evaluarea în mâna unor ofițeri fără nicio experiență în domeniu.
Raportele indică faptul că prețurile au fost stabilite pe baza unor comparativ cu magazinele de stat, unde nu se vindeau obiecte de lux. Mai mult, s-a impus o reducere suplimentară de 10-30% pentru o prinoasă numită „uzură”, deși era vorba despre piese de patrimoniu. Mulți tovarăși cu funcții de răspundere au achiziționat aceste bunuri în rate, iar unii au reușit să își lichideze datoriile abia după mulți ani sau niciodată.
Documentele menționează și cazuri specifice de subevaluare a obiectelor de artă și a mobilierului masiv. De exemplu, un pianină a fost evaluat la doar 10.000 de lei, iar diverse tablouri au fost vândute la prețuri derizorii. Ofițerii care au efectuat inventarele au folosit descrieri rudimentare pentru obiecte de mare valoare, precum „tablouri picturi diferite” sau „lămpi plafon cu brațe”, demonstrând lipsa de profesionalism și dorința de a facilita transferul de bogăție către elitele de la Ministerul de Interne.
Aceste practici de acumulare a privilegiilor oligarhice au fost facilitate de aprobări de la nivel înalt, inclusiv de la Alexandru Drăghici. În perioada de tranziție de la un regim la altul, controlul asupra resurselor de stat a permis transformarea patrimoniului public într-un instrument de îmbogățire personală pentru aparatul de represiune. Astfel, propaganda egalității a servit drept paravan pentru o structură de putere care trăia în opulență pe seama statului.