Documente publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității arată un fenomen masiv de emigrație către Republica Federală Germania în perioada 1987-1989. În acești trei ani, zeci de mii de cetățeni din Republica Socialistă România au încercat să părăsească definitiv țara, în ciuda eforturilor de cenzură ale regimului Ceaușescu. Această mișcare de exod a vizat în principal etnici germani, dar și români sau maghiari care căutau o viață mai bună în afara granițelor de est.
În intervalul analizat, 47.123 de persoane au depus cereri oficiale de emigrare către Germania de Vest. Regimul a cedat parțial presiunilor externe și a aprobat 35.486 de plecări, menținând însă un ritm controlat de aproximativ 12.000 de emigranți pe an. În 1987 s-au înregistrat 12.575 de plecări, în 1988 un număr de 12.744, iar în primele opt luni ale anului 1989 s-au aprobat 10.147 de cazuri. La 1 septembrie 1989, existau încă 88.939 de cereri în curs de soluționare.
Pentru cei care nu puteau aștepta aprobarea pașaportului, metodele de evaziune au devenit tot mai riscante. Cea mai sigură metodă a fost refuzul de întoarcere din călătorii sau tranzit, fapt ce a dus la 5.536 de persoane rămase ilegal în străinătate. În 1988, vârful de 2.822 de persoane a forțat regimul să blocheze vizele turistice, reducându-le la doar 368 în 1989. Alți 2.243 de oameni au reușit să treacă ilegal granița prin fâșie sau Dunărea, fiind în principal bărbați și tineri.
Județul Timiș a reprezentat zona curajului, fiind primul la numărul de fugi reușite prin fâșie, cu 1.138 de persoane, și la rămânerile din excursii, cu 1.059 cazuri. În schimb, Sibiul a fost epicentrul birocratic, deținând recordul la dosare blocate, cu 28.658 de cereri, și la aprobări oficiale, cu 9.968. Bucureștiul s-a situat pe locul doi la refuzul de întoarcere din excursii, cu 950 de persoane, ceea ce indică o migrație de profil urban și intelectual.
Exodul a afectat grav structura profesională a țării, provocând o pierdere masivă de resurse umane calificate. Peste 11.000 de muncitori calificați au plecat oficial, lăsând fabricile din Timișoara, Sibiu, Brașov sau Arad fără personal vital. De asemenea, 459 de profesori și 238 de cadre medicale superioare au obținut dreptul de a emigra definitiv. Un aspect surprinzător menționat de CNSAS este faptul că peste 1.248 de membri ai Partidului Comunist au ales să plece în căutarea libertății.
Aceste date istorice reflectă o implozie demografică și socială profundă a societății românești cu doar câțiva ani înainte de Revoluția din 1989. Migrația masivă a inclus toate categoriile de vârstă, de la tineri activi până la persoane peste 50 de ani, afectând echilibrul economic al Republicii Socialiste România. Fenomenul a demonstrat că, în acele decenii, părăsirea țării devenea ultima soluție pentru cetățenii care nu mai vedeau perspective în sistemul comunist.