Ioan Aurel Pop, fost președinte al Academiei Române, a lansat un mesaj de avertizare privind starea patriotismului în societatea contemporană. Într-un interviu recent, cercetătorul a subliniat că sentimentul de iubire pentru locul nașterii, părinți și strămoși este tratat în prezent ca pe un păcat. Această abordare este, în viziunea sa, o încercare de a marginaliza valorile naționale în detrimentul altor ideologii.
Conform lui Ioan Aurel Pop, există persoane care propagă cu rea-credință ideea că patriotismul este echivalentul xenofobiei. El susține că combaterea patriotismului se realizează prin desființarea istoriei românilor ca disciplină școlară și prin confuzia intenționată a acestui concept cu xenofobia. Cercetătorul menționează că manualele nu se mai numesc „Istoria românilor”, iar scriitorii care au cultivat iubirea de țară sunt definiți ca fiind periculoși.
Fostul președinte al Academiei Române identifică curentele „progresiste” și „neomarxiste” drept principalii inamici ai patriotismului. Potrivit lui Ioan Aurel Pop, unii considerați educați în aceste direcții cred că patriotismul reprezintă o împiedicătoare pentru viitorul omenirii. Totodată, el afirmă că există și interese materiale în distrugerea identității românești, scopul fiind ca patriotismul să devină ceva rușinos, oferind astfel libertate celor care vor să dilueze limba și cultura.
Pentru a resuscita sentimentul patriotic, Ioan Aurel Pop propune o reconectare la valorile culturale și la mândria de a vorbi limba română. El sugerează utilizarea muzicii populare și a compozițiilor clasice românești, precum Rapsodia Română sau operele lui Ciprian Porumbescu, în loc de muzica străină sau manele. Cercetătorul menționează că România posedă minuni folclorice extraordinare, reprezentate de interpreți precum Maria Tănase, Rodica Bujor sau Veta Biriș.
Această dezbatere privind identitatea națională și rolul istoriei în educație reflectă o tensiune constantă în spațiul public românesc. Discuțiile despre suveranitate culturală și despre modul în care instituțiile și sistemul de învățământ tratează trecutul sunt teme recurente în dezbaterea politică și socială a țării. Protejarea patrimoniului imaterial rămâne un punct critic în contextul globalizării accelerate.
Resuscitarea acestui sentiment este o misiune dificilă, dar nu imposibilă, consideră Ioan Aurel Pop. El subliniază că mândria de a vorbi românește și melosul popular sunt elemente esențiale care pot menține vie identitatea națională. Combaterea „pseudo-dușmanilor morți” și a fantomelor trecutului este necesară pentru ca societatea să se poată concentra pe problemele reale și vii ale prezentului.