Studenții români au organizat, de-a lungul perioadei de dictatură comunistă, numeroase mișcări de protest care au sfidat direct regimul instaurat în 1947. În ciuda propagandei oficiale care proiecta o imagine a unei societăți fericite, tinerii au manifestat împotriva lipselor și a prezenței rusești. Aceste acte de rezistență au fost marcate de un idealism puternic, dar și de consecințe extrem de dure, inclusiv arestări și exmatriculări masive.
Primul val important de proteste a apărut în 1956, fiind influențat de mișcările din Polonia și Ungaria. În acea perioadă, autoritățile au încercat să calmeze nemulțumirile prin îmbunătățirea condițiilor de studiu și a cazării în campusuri, însă măsurile nu au funcționat. Studenții au început să își exprime deschis nemulțumirile în facultăți, solicitând schimbarea guvernului și solidarizându-se cu colegii din alte țări din Cortina de Fier.
Revolta de la Timișoara din octombrie 1956 a reprezentat un moment de curaj excepțional, când peste 3.000 de studenți de la Politehnică au negociat cu reprezentanții guvernului, Ilie Verdeț și Petre Lupu. Aceștia au cerut oprirea colectivizării forțate, scoaterea limbii ruse și încetarea prezenței trupelor rusești în țară. Protestele s-au extins rapid și în alte orașe precum Cluj, Târgu Mureș, Iași și București, sub strigătele de „Vrem libertate”.
Represiunea a fost brutală, Securitatea identificând și arestând liderii mișcărilor. La Timișoara, dintre cei 2.000 de studenți arestați, aproximativ 900 au fost supuși anchetelor dure, iar mulți au fost transportați la Becicherecul Mic. Nicolae Ceaușescu a fost unul dintre coordonatorii represaliilor, etichetând manifestanții drept elemente reacționare, fapt ce a dus la distrugerea carierelor unor figuri precum Nicolae Labiș sau Paul Goma.
Alte mișcări semnificative au avut loc în 1968, când studenții au protestat prin colindat pe străzi, și în 1987, la Iași, când peste 800 de studenți au mărșăluit pentru accesul la apă și lumină. În 1987, protestul a început în campusul studențesc Pușkin, unde fetele s-au revoltat lipselor de utilități. Regimul a reacționat temporar oferind utilități în cămine pentru a calma spiritele, însă tensiunile sociale rămâneau ridicate.
Aceste episoade de rezistență studențească s-au încadrat într-un context de opresiune sistemică, unde regimul comunist utiliza teroarea și propaganda pentru a menține controlul asupra populației. Deși multe dintre aceste revolte au fost mușamalizate de autorități, ele rămân documentate în istoria rezistenței din România, evidențiind conflictul constant dintre dorința de libertate a tinerilor și structura autoritară a statului.