Un summit european desfășurat la Milano a lansat un semnal de alarmă privind gestionarea resurselor în sănătate. În prezent, doar 3 cenți din fiecare euro alocat sistemului sanitar sunt direcționați către măsurile de prevenție, în timp ce restul bugetelor sunt consumate de tratarea bolilor deja instalate. Această distribuție a fondurilor pune în pericol Europa în fața creșterii numărului de cazuri de boli de inimă, diabet și obezitate.
Impactul economic al bolilor cardiovasculare în Uniunea Europeană este masiv, depășind anual pragul de 282 de miliarde de euro. Din această sumă colosală, aproximativ 47 de miliarde reprezintă pierderi directe de productivitate, iar peste 250 de milioane de zile de muncă sunt pierdute anual din cauza dizabilităților cauzate de aceste afecțiuni. Cercetările confirmă că 55% din aceste costuri merg către asistența medicală directă, restul de 45% fiind suportat de familii sau reprezentând pierderi economice.
Situația este extrem de critică în România, unde bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces, provocând anual aproximativ 150.000 de vieți pierdute. Rata mortalității în țara noastră este de 2,5 ori mai mare decât media Uniunii Europene, reflectând dificultățile sistemului local. În plus, peste 1,3 milioane de adulți români au fost diagnosticați cu diabet, însă estimările indică faptul că un din doi pacienți rămâne nediagnosticat sau nu primește tratamentul adecvat.
Subdiagnosticarea reprezintă o barieră majoră în calea intervenției timpurii, atât la nivel local, cât și la nivel european. În regiunea europeană, dintre cele peste 65 de milioane de persoane care suferă de diabet, aproximativ 33,6% nu știu că sunt bolnave. În România, obezitatea afectează 39% din populația adultă, fiind principalul factor de risc pentru diabetul de tip 2, ceea ce agravează presiunea asupra sistemului de sănătate.
Accesul la tratamente inovatoare este marcat de inegalități severe, cu timpi de așteptare care depășesc adesea standardele europene. În Uniunea Europeană, durata mediană de așteptare pentru un medicament nou este de 532 de zile, însă în anumite zone din Centrul și Estul Europei, acest interval poate depăși 1.200 de zile. În comparație, în piețe mature precum Germania, pacienții au acces la tratamente în aproximativ 120 de zile, evidențiind un decalaj dramatic.
În România, Programul Național de Diabet beneficiază de o finanțare anuală de aproximativ 3 miliarde de lei. Cu toate acestea, sistemul se confruntă cu probleme legate de transparența listelor de așteptare și de criterii de eligibilitate care limitează accesul pacienților. Această realitate subliniază necesitatea unei schimbări de paradigmă, trecând de la gestionarea urgențelor la investiții masive în prevenție și diagnostic precoce pentru a asigura sustenabilitatea sistemului.