Ticurile motorii și vocale la copii reprezintă o sursă majoră de neliniște pentru mulți părinți, care nu știu dacă aceste mișcări sunt simple obiceiuri sau semne ale unei probleme medicale. Manifestările pot include clipitul frecvent, mișcarea nasului, ridicarea umerilor sau anumite sunete repetitive. Întrebarea despre natura acestor comportamente este una firească, însă specialistul subliniază importanța unei abordări profesionale pentru stabilirea unui diagnostic corect.
Gabriel Zanfir, care activează ca psihoterapeut și medic rezident psihiatru, explică faptul că un tic are, în mod general, un caracter brusc, scurt și repetitiv. Aceste mișcări sunt relativ stereotipice, deși nu sunt neapărat identice de fiecare dată când apar. Printre exemplele de ticuri motorii se numără strângerea ochilor, realizarea unor grimase sau mișcarea capului, în timp ce ticurile vocale pot consta în dresul vocii, mici sunete sau tuse fără o cauză respiratorie.
Evoluția acestor simptome poate fi variabilă, deoarece unele ticuri apar pentru o perioadă limitată și se estompează de la sine, în timp ce altele își pot schimba forma pe parcursul timpului. Factori precum stresul, oboseala sau emoțiile puternice pot face ca aceste manifestări să devină temporar mai vizibile pentru părinți. Este esențial de înțeles că un copil nu realizează aceste mișcări în mod intenționat, iar presiunea exercitată de părinți pentru a le controla poate fi contraproductivă.
La copiii de o vârstă mai mare, poate apărea o senzație specifică ce precede mișcarea, sub formă de tensiune sau presiune localizată. După executarea ticului, copilul resimte adesea o stare de ușurare, însă copiii foarte mici nu au întotdeauna capacitatea de a descrie această experiență internă. Gabriel Zanfir menționează că, dacă aceste manifestări devin supărătoare, există posibilitatea de a recurge la intervenții comportamentale specializate sau chiar la tratament medicamentos.
Pentru a gestiona corect situația, Gabriel Zanfir recomandă părinților să nu încerce să pună singuri un diagnostic. Specialistul utilizează o perspectivă multidisciplinară, combinând experiența de medic rezident psihiatru cu cea de psiholog clinician autonom și expert în psihologia educațională. Această abordare complexă este necesară pentru a evalua corect tulburările de neurodezvoltare și impactul pe care mișcările atipice îl au asupra vieții zilnice a copilului.
În cadrul sistemului de sănătate mintală, monitorizarea tulburărilor de neurodezvoltare și a ticurilor este un proces care necesită expertiză clinică pentru a diferenția comportamentele de dezvoltare de patologii. Evaluarea corectă permite stabilirea unui plan de intervenție adaptat vârstei și intensității simptomelor, evitând astfel aplicarea unor metode care ar putea accentua stresul copilului sau presiunea psihologică asupra întregii familii.