Procedura de adiție de os devine necesară în cazul în care volumul de țesut osoasă din zona în care urmează să fie fixat un implant este insuficient pentru a susține structura. Această situație apare frecvent, în special atunci când un dinte lipsește de o perioadă lungă de timp, modificând atât durata totală a tratamentului, cât și bugetul final al pacientului. Necesitatea acestui pas suplimentar este determinată cu precizie de rezultatele tomografiei efectuate în faza de evaluare inițială.
Procesul de retragere a osului este unul rapid imediat după pierderea dentului, deoarece osul are nevoie de solicitarea mecanică a mușcăturilor pentru a se menține. Conform unei analize publicate în Clinical Oral Implants Research în 2012, la doar șase luni de la extracție, osul poate pierde între 29% și 63% din lățime și între 11% și 22% din înălțime. În mod similar, după doar trei luni, lățimea osoasă scade deja cu aproximativ 32%, ceea ce impune intervenția medicală.
Statistici recente indică faptul că această procedură este mult mai comună decât se crede în rândul pacienților care doresc implanturi. O clinică universitară din Berna a analizat implanturile puse între anii 2014 și 2016, raportând că 60,8% dintre acestea au necesitat o formă de adiție osoasă. În zona dinților din față de sus, acest procent crește semnificativ, ajungând la 83,5%, deși în majoritatea cazurilor osul este adăugat direct în timpul punerii implantului.
Există tehnici specifice precum regenerarea osoasă ghidată, utilizată când osul este prea îngust, sau ridicarea de sinus pentru zona molarilor de sus. În regenerarea ghidată, medicul folosește material de adiție, de obicei os artificial, protejat de o membrană până la transformarea în os propriu, cu rate de supraviețuire de peste 90%. Pentru ridicarea de sinus, tehnica internă oferă o rată de supraviețuire a implanturilor de 92,8% la trei ani, în timp ce tehnica externă are o medie de 90,1%.
Costul final al tratamentului este influențat direct de complexitatea intervenției și de cantitatea de material necesară pentru refacerea volumului pierdut. Deoarece adiția de os reprezintă o etapă separată, aceasta apare ca o linie distinctă în devizul de plată, alături de costurile pentru implant, bont și coroană. Prețurile variază în funcție de tipul de procedură ales, de exemplu, ridicarea de sinus prin tehnica internă fiind mai puțin costisitoare decât cea externă.
În implantologia modernă, planificarea riguroasă este esențială pentru a evita complicațiile și pentru a asigura stabilitatea pe termen lung a coroanelor. Evaluarea prin tomografie 3D permite medicilor să determine exact grosimea și înălțimea osului, precum și distanța față de sinus. Este recomandat ca evaluarea să fie făcută cât mai rapid după pierderea dentului, deoarece pierderea de masă osoasă este cea mai accelerată în primele luni de la extracție.