Comisia Europeană pregătește noi reguli menite să elimine vulnerabilitățile create de lanțurile lungi de subcontractare, care afectează transparența și protecția socială. Obiectivul principal este de a clarifica cine execută efectiv contractele și de a stabili responsabilitatea în cazul în care drepturile angajaților sunt încălcate. Aceste schimbări vizează în special sectoarele cu risc ridicat, precum construcțiile, logistica, transporturile și agricultura, unde activitatea transfrontalieră complică monitorizarea.
Prima inițiativă, Public Procurement Act, a fost prezentată în septembrie și vizează achizițiile publice. Această propunere interzice subcontractarea integrală a unui contract atunci când contractorul principal nu aduce nicio contribuție proprie la executarea lucrării. Ofertanții vor fi obligați să indice clar părțile pe care intenționează să le subcontracteze și identitatea subcontractorilor propuși. Astfel, autoritatea contractantă va avea o vizibilitate sporită asupra întregului lanț de execuție.
În cadrul Public Procurement Act, accentul se mută de la prețul cel mai mic către raportul preț-calitate. Propunerea prevede o pondere minimă de 30% pentru criteriile de calitate, aceasta urcând la 50% în contractele care implică o utilizare intensivă a forței de muncă. Autoritățile vor putea lua în considerare condițiile de muncă ale celor care execută serviciile în procesul de evaluare. Totuși, acest act nu creează un sistem de răspundere automată a contractorului principal pentru greșelile subcontractorilor.
Al doilea dosar, numit Quality Jobs Act, este încă în faza de construcție și vizează protecția lucrătorilor dincolo de achizițiile publice. Roxana Mînzatu a explicat în cadrul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale a Parlamentului European că acest act poate analiza răspunderea în lanț. Discuțiile vizează nu doar plata salariilor, ci și plata contribuțiilor sociale sau respectarea normelor de sănătate și securitate în muncă. Conținutul final al acestui act nu este încă stabilit.
Problema centrală apare atunci când structura contractuală nu mai corespunde realității muncii de pe teren. O companie poate câștiga un contract și să îl transfere unei alte firme, care la rândul ei poate folosi agenții de muncă temporară. În astfel de situații, identificarea entității responsabile pentru neplata salariilor sau lipsa protecției devine extrem de dificilă, mai ales când firmele sunt înregistrate în state diferite. Subcontractarea rămâne un instrument legitim pentru firmele mici, dar nu poate fi folosit pentru a dilua responsabilitatea.
În prezent, reglementările privind subcontractarea și protecția socială nu sunt uniforme în întreaga economie europeană. Există deja norme UE care intervin în situații specifice, precum domeniul detașării lucrătorilor, al muncii sezoniere sau al traficului de persoane. Totuși, legislațiile naționale pot aplica reguli diferite, ceea ce creează disparități între statele membre. Comisia analizează acum dacă este necesară aplicarea unor scheme de răspundere mai rigide pentru a proteja angajații din sectoarele vulnerabile.