Marine Le Pen pregătește o ofensivă majoră împotriva structurilor de putere ale Uniunii Europene, vizând direct autonomia diplomatică a Comisiei Europene. Dacă va câștiga alegerile prezidențiale din 2027, liderul Rassemblement National intenționează să readucă deciziile privind politica externă în mâinile statelor membre. Obiectivul principal al acestei strategii este Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), instituția condusă de Kaja Kallas, pe care Le Pen o consideră o risipă de bani și un instrument care trebuie slăbit sau chiar desființat.
Planul propus de Parisul condus de extrema dreaptă vizează o confruntare directă cu Ursula von der Leyen, pe care aceasta o acuză de depășirea mandatului prin exercitarea unor competențe diplomatice și militare nejustificate. Marine Le Pen a declarat public că Franța nu va mai accepta ca Bruxelles-ul să gestioneze astfel de domenii de suveranitate. Strategia sa presupune o schimbare de metodă față de ideea de ieșire din UE, optând în schimb pentru o golire a instituțiilor europene din interior, prin transferul prerogativelor către guvernele naționale.
Situația politică a candidatei este marcată de un verdict juridic recent, Curtea de Apel din Paris condamnând-o pentru deturnarea fondurilor europene destinate asistenților parlamentari. Totuși, pedeapsa de ineligibilitate a fost redusă la 45 de luni, ceea ce îi permite să candideze pentru a patra oară. În ciuda acestui fapt, Marine Le Pen conduce sondajele, reușind să transforme condamnarea într-un argument de persecuție din partea sistemului, în timp ce își anunță candidatura și promite că Jordan Bardella va ocupa funcția de prim-ministru.
Conflictul cu Serviciul European de Acțiune Externă are și o dimensiune geopolitică profundă, având în vedere poziția fermă a lui Kallas față de Rusia. În timp ce europarlamentarul Jean-Paul Garraud critică limbajul războinic al serviciului în privința Ucrainei, susținătorii instituției susțin că aceasta doar aplică deciziile luate în unanimitate de Consiliul Uniunii Europene. O slăbire a SEAE ar putea însemna nu doar economii bugetare, ci și o pierdere de autoritate a Europei în fața marilor puteri globale, precum Statele Unite sau China.
Deși Franța nu poate închide unilateral un serviciu creat prin Tratatul de la Lisabona, Marine Le Pen ar putea folosi contribuția financiară a țării ca instrument de negociere. Franța este al doilea cel mai mare contributor la bugetul comun, după Germania, iar reducerea acesteia ar putea fi folosită pentru a obține concesii de la Bruxelles. Alianța sa cu partide naționaliste din Spania, Italia și Cehia ar putea amplifica presiunea, deși stabilitatea guvernelor din aceste țări rămâne un factor de incertitudine pentru succesul acestui proiect.
Pentru stabilitatea flancului estic, o schimbare de paradigmă în Franța ar putea avea implicații directe asupra securității regionale. O politică externă bazată pe vetouri individuale și pe interese bilaterale, preferată de Moscova, ar putea slăbi coeziunea necesară în fața amenințărilor externe. În acest context, capacitatea Uniunii de a vorbi cu o singură voce rămâne un element critic pentru statele care depind de unitatea occidentală pentru supraviețuire strategică.