Centre for European Policy Studies propune ca statele candidate să poată participa treptat la diverse politici, programe și structuri ale Uniunii Europene înainte de momentul aderării oficiale. Această recomandare este formulată într-un policy brief elaborat de Michael Emerson și Tinatin Akhvlediani, care analizează propuneri oficiale și informale din cadrul statelor membre. Propunerea vine într-un moment critic, liderii UE pregătindu-se pentru discuții privind extinderea și reformele la Consiliul European din 15–16 octombrie.
Autorii recomandă ca procesul de extindere să fie transformat într-un traseu clar, în care fiecare reformă îndeplinită să deschidă accesul la anumite beneficii sau politici europene. În acest model, integrarea ar putea include participarea la activitatea unor agenții și programe fără ca statele să primească drept de vot înainte de aderarea formală. Această abordare ar putea preveni situația în care integrarea devine un substitut permanent pentru statutul de membru, creând o zonă de „aproape aderare” fără un termen de finalizare.
O altă recomandare majoră vizează separarea disputelor bilaterale de negocierile propriu-zise de aderare. Michael Emerson și Tinatin Akhvlediani susțin că problemele legate de nume, istorie sau identitate, precum cazul Macedoniei de Nord, ar trebui direcționate către mecanisme de mediere distincte. Astfel, evaluarea progresului unui candidat ar putea rămâne centrată strict pe criteriile de la Copenhaga și pe preluarea acquis-ului european, evitând blocajele politice care nu țin de standardele tehnice de aderare.
Pentru a evita blocajele în procesul de extindere, autorii propun utilizarea votului cu majoritate calificată pentru deciziile intermediare. Această schimbare ar viza etape precum deschiderea sau închiderea etapelor de negociere, în timp ce momentul decisiv al admiterii unui nou stat ar continua să necesite unanimitate. În prezent, un singur stat membru poate bloca diverse etape ale procesului, însă propunerea vizează adoptarea deciziilor tehnice prin majoritate atunci când criteriile relevante sunt îndeplinite.
În cele din urmă, CEPS susține că extinderea trebuie inclusă explicit în strategiile de securitate, apărare, energie și competitivitate ale UE. Această schimbare de paradigmă ar însemna ca procesul să nu mai fie tratat doar ca o politică de vecinătate, ci ca un element strategic pentru capacitățile europene. Autorii argumentează că viitoarele aderări vor modifica nu doar granițele politice, ci și capacitățile economice, militare și tehnologice ale întregii Uniuni Europene.
Discuțiile privind extinderea Uniunii Europene au loc într-un context de reforme instituționale profunde, vizând capacitatea de funcționare a blocului după primirea noilor state membre. Comisia Europeană pregătește deja evaluări pre-aderare pentru a analiza impactul extinderii asupra pieței unice, securității alimentare, apărării și migrației. Această dezbatere este esențială pentru a asigura că noile state integrate nu generează blocaje în procesele decizionale ale instituțiilor europene.