Un nou studiu medical propus de dermatologul Luigi Laino oferă o perspectivă surprinzătoare asupra unuia dintre cele mai mari mistere ale artei universale. Cercetătorul analizează lipsa sprâncenelor și a genelor în portretul Mona Lisa, realizat de Leonardo în jurul anului 1503. Ipoteza medicală, publicată în revista științifică Clinics in Dermatology, sugerează că Lisa Gherardini, persoana identificată ca model, ar fi putut fi afectată de o boală dermatologică specifică.
Luigi Laino consideră că Lisa Gherardini ar fi putut suferi de alopecia areata universalis, o afecțiune care provoacă pierderea extinsă a părului. Analiza sa se bazează pe patru elemente vizibile în pictură: absența totală a sprâncenelor și a genelor, aspectul particular al liniei părului de pe frunte, precum și lipsa cicatricilor în zonele respective. Medicul susține că această afecțiune explică aceste detalii mai eficient decât orice altă ipoteză medicală sau estetică.
Studiul ia în considerare și contextul biografic al modelului, care avea aproximativ 24 de ani la începutul lucrării. Luigi Laino menționează că experiențele stresante din viața lui Lisa Gherardini ar fi putut juca un rol în declanșarea bolii, deși acestea nu pot demonstra certitudinea existenței afecțiunii. Această abordare medicală încearcă să lege trăsăturile fizice reprezentate de Leonardo de o realitate biologică, nu doar de o alegere artistică sau de o modă de epocă.
Această teorie se contrazice cu alte explicații cunoscute, precum cele ale inginerului francez Pascal Cotte. În 2007, Cotte a utilizat o cameră de 240 de megapixeli pentru a identifica o urmă fină în zona sprâncenei, sugerând că detaliile au fost pictate inițial, dar s-au pierdut prin îmbătrânirea materialelor sau curățări. Noul studiu propus de Luigi Laino oferă însă o interpretare diferită pentru acea urmă, considerând-o un fir de păr izolat, rămas la o persoană afectată de alopecie.
Alte ipoteze includ standardele de frumusețe din perioada Renașterii, când femeile își îndepartau sprâncenele pentru a obține o frunte mai înaltă, sau alopecia frontală fibrozantă, discutată în 2019. Totuși, nicio teorie nu reprezintă un diagnostic confirmat, deoarece analiza se face pe o reprezentare artistică de 500 de ani, nu pe un pacient real. În prezent, rămâne imposibil de stabilit dacă este vorba de o boală, de o practică estetică sau de degradarea pigmentului în timp.
Analiza portretelor istorice și a trăsăturilor fizice prin prisma medicinei moderne este un domeniu care încearcă să reconstruiască realitatea biologică a unor figuri celebre. Deși tehnologia permite examinarea detaliată a suprafețelor pictate, distanța de cinci secole între subiect și observatorul contemporan limitează capacitatea de a transforma o ipoteză dermatologică într-un diagnostic medical cert și incontestabil.