Profesoara de științe politice Alina Mungiu-Pippidi avertizează că naționalismul etnic reprezintă o doctrină colectivistă care nu poate coexista cu principiile statului de drept. Într-un articol de opinie, aceasta subliniază că, odată ce suveranitatea unui stat este stabilită, naționalismul încetează să mai fie un instrument de eliberare și devine o aspirație de a rezerva puterea unui singur grup definit prin etnie, religie sau cultură. Această abordare exclusivistă intră în conflict direct cu conceptul de cetățenie universalistă.
Alina Mungiu-Pippidi explică faptul că, într-un stat suveran, cetățenia funcționează ca un contract civic între individ și stat, incluzând toate grupurile, indiferent de religie sau orientare. În schimb, naționalismul etnic transformă statul într-un corp organic pur, amenințat de „străini”, proces care, conform teoriei lui Umberto Eco, marchează începutul fascismului. Atunci când statul nu mai este un contract între indivizi, ci proprietatea unui grup, violența devine o consecință inevitabilă a acestui sistem.
Analiza aduce în prim-plan exemple istorice din România, precum mișcarea legionară, care a utilizat violența și antisemitismul, sau deciziile de purificare etnică aplicate romilor în Transnistria. Autoritatea subliniază că, în perioada România Mare, evreii erau integrați și contribuabili, dar au fost tratați ca fiind indezirizabili prin legi rasiale și pogromuri. Aceste evenimente demonstrează cum ideologiile colectiviste pot submina coeziunea socială și drepturile fundamentale ale cetățenilor integrați.
Referitor la contextul politic actual, Alina Mungiu-Pippidi critică confuzia dintre patriotism și naționalism, menționând că președintele Nicușor Dan a făcut o eroare de comunicare în acest sens. Ea precizează că patriotismul este atașamentul față de comunitatea politică și instituții, în timp ce naționalismul etnic este prin esență un proiect de excludere. Orice tentativă de a transforma statul în instrumentul unui grup identitar este, conform analizei, un proiect fascist.
Istoria politică a României a fost marcată de astfel de tranziții, de la național-comunismul lui Nicolae Ceaușescu la ascensiunea unor partide precum România Mare. În anii 1990, România Mare a apelat la acțiuni violente, precum chemarea minerilor la București, imitând tactici de tip legionar. Ulterior, după alegerile din anul 2000, partidul a fost absorbit treptat de către PSD, după ce a atins un prag de 27% în voturile prezidențiale.
Evoluția demografică și politică a societății românești arată că succesul economic este legat de individualism și de integrarea în structurile democratice occidentale. În timp ce țările colectiviste și xenofobe tind să nu prospere, românii integrați în Europa au reușit să ocupe funcții de conducere în țări precum Spania, Italia sau Germania. Această diversitate și respectarea statutului de cetățean sunt pilonii care susțin stabilitatea în cadrul democrațiilor moderne.