Oana Gheorghiu a oferit detalii despre motivele care au determinat-o să accepte propunerea pentru conducerea Ministerului Sănătății. Vicepremierul interimar a explicat faptul că decizia sa nu a fost bazată pe studii teoretice sau rapoarte oficiale, ci pe experiențele concrete acumulate în cadrul unităților medicale din țară. Această abordare practică a fost prezentată ca fiind fundamentul deciziei de a interveni în sistemul de sănătate românesc.
Vicepremierul interimar a subliniat că cele mai importante lecții despre realitatea sistemului de sănătate din România au fost învățate direct pe holurile spitalelor. Ea a menționat că a observat problemele acestui sector prin intermediul părinților care își însoțeau copiii bolnavi și al pacienților care așteptau un diagnostic sau un tratament. Această perspectivă umană a fost centrală în procesul de evaluare al responsabilităților pe care urmează să le gestioneze.
În cadrul declarațiilor sale, Oana Gheorghiu a descris situațiile de disperare ale părinților care dormeau lângă patul copiilor lor, pe scaune, în speranța unui miracol. Ea a vorbit despre mii de pacienți care au fost nevoiți să aștepte prea mult pentru un diagnostic sau pentru șansa de a se face bine. Această experiență a fost însoțită de observarea suferinței și a frustrării cauzate de problemele grave ale sistemului.
Problemele personalului medical au fost, de asemenea, evidențiate de vicepremierul interimar în cadrul relatărilor sale. Ea a vorbit despre medicii care rămâneau la lucru mult după încheierea programului și despre asistentele care reușeau să mențină funcționarea unei secții întregi de spital, deși aveau la dispoziție doar jumătate din personalul necesar. Această lipsă de resurse umane a fost identificată ca o dificultate majoră în gestionarea serviciilor medicale.
Oana Gheorghiu a declarat că a fost martoră atât la victorii împotriva bolii, cât și la pierderi de vieți omenești în fața acesteia. Ea a menționat că, în ciuda anilor de democrație, sistemul de sănătate rămâne măcinat de probleme structurale serioase. Această constatare a servit drept motor pentru acceptarea rolului, cu scopul de a aborda deficiențele observate în contactul direct cu realitatea spitalelor.
Sistemul de sănătate din România se confruntă cu provocări constante, de la lipsa personalului medical până la gestionarea alertelor epidemiologice sau a riscurilor legate de anumite tratamente. În contextul actual, gestionarea resurselor umane și a infrastructurii spitalicești rămâne o prioritate pentru stabilitatea serviciilor de urgență și de diagnostic din țară.