Patrick André de Hillerin a lansat o critică dură la adresa modului în care instituțiile statului român au gestionat dosarul care îl implică pe Călin Georgescu. Conform analizei sale, procurorii de la DIICOT au organizat un spectacol mediatic care a funcționat ca o echipă de imagine pentru fostul candidat la președinție. Acesta susține că acțiunile de ridicare din trafic și perchezițiile au fost orchestrate pentru a crea o anumită imagine publică.
Analistul subliniază că diversele mișcări efectuate de autorități, precum ridicarea suspectului din trafic în condiții de lumină precare sau spargerea ușii la percheziția domiciliară, pot fi interpretate ca fiind elemente de propagandă. Aceste gesturi brutale și nejustificate ar putea servi drept „cărămizi puse la soclul statuii marii „victime” a sistemului”. Patrick André de Hillerin ridică întrebamentul dacă procurorii acționează fără plată sau dacă există influențe externe care să direcționeze aceste decizii.
În ceea ce privește dovezile prezentate, Patrick André de Hillerin observă că, deși DIICOT a efectuat investigații financiare, acestea nu par să ajungă la capăt. Referatul procurorilor menționează transferuri și sume, însă nu dovedește că Călin Georgescu ar fi beneficiarul real al banilor implicați. Deși sunt menționate sume de 50.000 de euro pentru un italian și aproximativ 150.000 de euro pentru soția lui Rusen, legătura directă cu liderul grupului infracțional nu este stabilită în documente.
Efectul politic al acestor acțiuni este considerat de Patrick André de Hillerin ca fiind unul masiv pentru imaginea lui Călin Georgescu. După o zi de captivitate și prezentarea cătușelor în fața presei, acesta a ieșit liber de la tribunal. Analistul calculează că o campanie de PR de o asemenea amploare ar fi costat milioane de euro, însă în acest caz, statul român a oferit gratuit spațiul de emisie și vizibilitatea necesară.
Situația ridică semne de întrebare privind complicitatea instituțiilor. Patrick André de Hillerin afirmă că, în loc să caute influențe externe, instituțiile ar trebui să își verifice propriile acțiuni. El consideră că modul în care probele au fost furnizate presei a fost unul de tip „bârfă, can-can, abureală”, sugerând că publicul a fost tratat cu subestimare în loc de a i se prezenta dovezi concrete și clare.
În contextul actual al deciziilor administrative și al monitorizării contractelor de infrastructură, precum atribuirea contractului de supervizare pentru noul terminal de la Otopeni către Tecnic Consulting Engineering Romania, discuțiile despre transparența instituțiilor rămân un subiect sensibil. Aceste procese de atribuire și gestionarea dosarelor juridice de către autorități sunt supuse unei supravegeri constante în spațiul public românesc.