Fostul premier Petre Roman și fostul ministru de Externe Adrian Severin au analizat procesul de dispariție a marilor uzine românești în cadrul unui interviu acordat analistului politic Bogdan Chirieac. Cei doi ex-democrați au discutat despre principalele erori comise de România începând cu anul 1991, subliniind lipsa unor politici de stimulare a performanței industriale. Aceștia au explicat modul în care capacitățile de producție ale țării au fost pierdute după înlăturarea Guvernului Roman.
Adrian Severin a evaluat evenimentele din septembrie ca fiind o lovitură de stat care a avut scopul de a opri reformele economice. Conform afirmațiilor sale, această acțiune nu a fost motivată doar de ideologie, ci și de interese practice ale unor vechi potentați. Aceștia doreau să păstreze controlul asupra activelor statului, deoarece procesul de reformă ar fi extras aceste bunuri de sub influența lor, permițând îmbogățirea prin schimbarea sistemului.
Petre Roman a oferit trei exemple specifice de unități industriale care au dispărut, menționând că în perioada Guvernului său existau deja discuții concrete pentru modernizare. El a relatat despre negocierile cu Siemens pentru retehnologizarea locomotivelor de la Electroputere Craiova și discuțiile cu Fiat pentru Tractorul Brașov. De asemenea, a menționat că Mercedes era deja în proces de preluare a Autobuzul București și Camioane Roman, însă aceste oportunități au fost pierdute.
În ceea ce privește soarta Uzinei Tractorul Brașov, Petre Roman a descris unitatea ca fiind un „diamant” cu piețe deschise în Africa și America Latină. Reprezentantul companiei Fiat i-a sublinsiat prim-ministrului faptul că, deși tractorul avea un avantaj comercial major, tehnologia nu mai corespondea cerințelor de putere ale pieței. În ciuda acestui potențial, unitatea de producție din Brașov nu a mai existat ulterior, fiind un exemplu de pierdere a unui activ strategic.
Adrian Severin a explicat că statul ar fi trebuit să creeze un cadru care să stimuleze performanța, fără a deveni un agent economic direct. România deținea capacități în sectoare precum industria extractivă, petrolieră, petrochimică și energia, precum și în agricultura și IT. În loc de subvenții sau utilizarea industriei ca instrument pentru inflație sau șomaj, autorii susțin că statul trebuia să mențină viabilitatea acestor ramuri prin politici de piață și diplomație.
Procesul de tranziție către economia de piață în România a fost marcat de primele privatizări mari ale unor companii de stat. Această perioadă de după 1991 a reprezentat un moment critic de reformă a structurilor economice, în care deciziile politice au influențat direct capacitatea de producție a țării și menținerea piețelor externe.